De-a lungul timpului, pentru realizarea diferitelor tipuri de experimente cu scopul evaluării corecte a efectelor diferitelor medicamente, cercetătorii au dezvoltat un medicament denumit placebo, care imita forma acelui preparat, "păcălind" astfel pacientul, care își induce că a administrat acel tratament. Acest articol se focusează pe acțiunea placebo și a antagonistului acestuia, nocebo, precum și pe miturile despre acestea. Tema a fost aleasă și dezbătută de Bogdan Negoiță (specializarea biochimie, anul al III-lea), în cadrul cursului de Bioinformatică.

 

Ce este un placebo?

Placebo este o substanță fără efecte medicale, care conduce la ameliorarea unei stări, ori îmbunătățește starea unui pacient ce crede în eficacitatea acelei substanțe, sau este folosită drept control într-un experiment. Termenul are origine în latină: placere = a face pe plac [5]. Apare inițial în lexiconul medical în 1772, când un medic din Marea Britanie, Willian Cullen, descrie cum folosește un placebo pentru a ameliora starea unor pacienți incurabili [2]. Acesta marchează ulterior că nu avea mare incredere în medicament, dar il oferea pentru că trebuia să dea ceva.

 

Placebo în experimente

Franz Anton Mesmer – medic german, credea că a descoperit o metoda de vindecare a multor boli, considerând că oamenii prezintă canale pentru un fluid invizibil care pot fi utilizate pentru a accelera procesul  de vindecare, numind această proprietate a oamenilor magnetism animal.

Acesta considera că există o interacțiune între lucrurile vii și obiectele neînsuflețite și că poate fi utilizată pentru a deschide canalele invizibile de vindecare, astfel că a dezvoltat mai multe tehnici și ritualuri (așa a fost numit modul în care era administrat un tratament la acea perioadă), pentru indivizi și grupuri, în care, cu ajutorul anumitor obiecte care au fost mesmerizate anterior (to mesmerize), pe care le trecea peste corpurile pacienților, încercând să deschidă canalele invizibile.

A devenit destul de cunoscut, așa că regele Ludovic al 16-lea a creat un comitet regal care să verifice validitatea experimentelor, comitet format din 5 indivizi, printre care și Antoine Lavoisier și Benjamin Franklin. Acestia au folosit un test orb în care au utilizat obiectele mesmerizate de Franz, însă și obiecte normale, care în acest caz au jucat rolul de placebo [2]. Majoritatea pacientilor au raspuns la ambele categorii de obiecte, astfel comisia a ajuns la concluzia că nu există dovezi știintifice care sa susțină experimentul lui Mesmer și că efectele benefice provin din imaginația pacienților.

 

Mecanisme de acțiune

 Din punct de vedere etiologic, cele mai bine cunoscute mecanisme de acțiune sunt:

  •   Modelul de așteptări: arată cum gândurile și dorintele pot avea o mare influență asupra stării de sănătate și asupra reacțiilor neurochimice din organism și pot ulterior să conducă la răspunsuri hormonale și imunologice. Pe de altă parte, gândurile negative pot duce la înrăutățirea stării de sănătate (efect nocebo).
  •   Condiționare clasică (Pavlov):  explică cum efectul placebo este un raspuns învățat la intervențiile medicale. Faptul că trecem printr-o experiență anterioară și mergem la doctor care, prin diverse metode ne amelioreaza starea, reprezintă un stimul pozitiv care duce la o vindecare mai eficace la o îmbolnavire ulterioară, care joacă rol de stimul condiționat.
  •   Modelul opioid (droguri) : descrie cum endorfinele eliberate ca răspuns la stimulul placebo au un rol major în răspunsul la respectivul placebo. Acest model a fost descris cu ajutorul tehnicilor de imagistică moleculară, care au urmărit modificări în activitatea cerebrală în regiuni bogate în receptori pentru opioizi la aplicarea de placebo comparat cu opioizii în sine [7].

Din punct de vedere psihologic, efectul placebo e implicat în:

  • Gândire pozitivă/negativă;
  • Autosugestie;
  • Optimism/pesimism;

 

Ce este un nocebo?

Opusul efectului placebo – un anumit lucru inert din punct de vedere medical care înrăutățește starea pacientului. Are origine în latină: nocere – a face rău. Mecanisme de acțiune similare cu placebo.

 

 

Puterea creierului

 Dovezi despre nocebo apar încă din anii 1200, când era utlizat ca metodă de tortură în Imperiul Mongol (dovezi slabe, bazate pe izvoare istorice. Prizonierii erau legati de un scaun și legati la ochi, li se realiza o incizie superficiala la nivelul piciorului, dupa care apă cald[ era picurată începând de la rană, astfel încât să creadă că este sângele lor. Adesea prizonierii mureau, nu datorită unei sângerări sau a unei infecții, ci doar din cauza sunetului pe care îl auzeau zi și noapte și a modului în care creierul în interpreta. 

 Unul dintre primele studii asupra efectului letal al nocebo apare în 1942, scris de Walter Cannon – moarte Voodoo. Ipotezele sale sunt ulterior confirmate de mai multe studii ce apar în anii următor. 

Moarte Voodoo- cunoscută și ca moarte psihogenică sau moarte psihosomatică, aceasta reprezintă  fenomenul de moarte imediată, cauzată de un șoc emoțional puternic, deseori acesta fiind frica. Este raportată mai ales în triburile de nativi, dar au aparut mențiuni și în lagărele de concentrare sau închisorile pentru prizonieri de război. În 1942, Walter Cannon descrie anumite decese care par supranaturale în grupuri de aborigeni și postulează că frica acestora de supranatural ducea ulterior la deces, și nu forte divine. Acesta descrie cum anumiți indivizi, după ce erau expusi unui anumit șoc, cum ar fi încălcarea unei reguli sociale sau religioase, percepeau acest eveniment ca un semn rău, ducând la deteriorarea conditiei fizice și moarte, uneori chiar și în mai puțin de 24 ore. Cel mai important este faptul că acest fenomen NU este specific unei rase/popor/zonă geografică. Este universal valabil.

Actual, procesul e descris mai în detaliu, totul pornind de la modul în care un stimul este introdus la nivelul percepției și îi este asociată frica, acestea având loc la nivelul amigdalei. De aici, mai multe molecule și impulsuri electrice sunt eliberate și transmise de fibrele nervoase, ce duc și la eliberarea de hormoni. Cei mai notabili sunt hormonii hipofizari și adrenalina, care pot cauza aritmii cardiace în cazul în care sunt eliberați în cantități mari. Totodată, sub influența corticotropinei secretată de hipofiza, sunt eliberate cantități mari de substanțe adrenaline-like și alti hormoni de stres, care conduc la slăbiciune, aritmie cardiacă și chiar colaps vascular. Dintre hormonii de stres, acumularea de catecolamine poate duce la deschiderea permanenta a  canalelor de calciu la nivelul sistemului nervos simpatic și distrugerea acestora [3], [4], [5], [6], [7]. Aceste studii au pus bazele noțiunii de răspuns de tip fight-or-flight, descris tot de Cannon [1].

 

"Dacă gandești pozitiv, o să fie bine"

Poate nu o să fie splendid, dar, o să te simți mai bine.

 

"Dacă crezi în medicament, funcționează mai bine" 

Da, numeroase studii demonstrează acest lucru.

 

"Dacă minți că te doare capul, chiar o să te doară"

Da, depinde cât de mult te crezi pe tine însuți.

 

"Dacă cineva apropiat mie se simte rău, și eu o să mă simt rău"

Depinde cât de mult empatizezi cu persoana respectivă, însă este total posibil.

 

 

 

Bibliografie

  1. Cannon, Walter. "Voodoo Death." American Anthropologist, 44. 1942. 169–181.
  2. Finniss, D. G. (2018). Placebo Effects: Historical and Modern Evaluation. In International Review of Neurobiology (1st ed., Vol. 139). Elsevier Inc. 
  3. Hall, K. T., Loscalzo, J., & Kaptchuk, T. J. (2015). Genetics and the placebo effect: The placebome. Trends in Molecular Medicine, 21(5), 285–294.
  4. Kirn, Timothy F. "Voodoo death is brain's lethal response to fear." Clinical Psychiatry Jan 2004. Web. 15 Nov 2009.
  5. Požgain, I., Požgain, Z., & Degmečić, D. (2014). Placebo and nocebo effect: A mini-review. Psychiatria Danubina, 26(2), 100–107.
  6. Tavel, M. E. (2014). The placebo effect: The Good, the Bad, and the Ugly. American Journal of Medicine, 127(6), 484–488.
  7. Yu, R., Gollub, R. L., Vangel, M., Kaptchuk, T., Smoller, J. W., & Kong, J. (2014). Placebo analgesia and reward processing: Integrating genetics, personality, and intrinsic brain activity. Human Brain Mapping, 35(9), 4583–4593.

EU e-Privacy Directive