Cum a revoluţionat Carbon-14 ṣtiinţa?

     Carbon-14 (notat 14C) este un radioizotop al carbonului (numit și radiocarbon), având 6 protoni și 8 neutroni [1].

     Izotopii (din greacă “isos” - acelaṣi, “topos” - loc, deoarece ocupă aceeaṣi pozitie în Sistemul Periodic al elementelor) sunt specii atomice care prezinta același număr atomic, notat cu Z (deci, același număr de protoni), dar număr diferit de masă atomică, notată cu A (și implicit, de neutroni). Carbonul prezintă 3 izotopi principali: 12C, 13C și 14C. 12C și 13C sunt izotopi stabili, iar 14C este instabil, fiind un radioizotop, emițând radiații radioactive prin dezintegrare beta. 12C este cel mai răspândit dintre aceștia, abundența să fiind de 98.93%, reprezentând carbonul din lumea vie. 13C se găsește în proporție de 1.1%. Iar 14C se găsește într-o proporție infimă: 1 ppt (o parte la un trilion) și prezinta un timp de jumătățire de aprox. 5730 ani (timpul de înjumătățire notat cu t1/2 reprezintă timpul necesar reducerii unui compus la jumătate din cantitatea inițială) [2].

     14C conține în plus față de 12C 2 neutroni, ceea ce îl face instabil și sufera o reacție numită dezintegrare beta (reacție radioactivă prin care se emit radiații beta, un electron cu energie ridicată sau un pozitron), conform reacției:

614C→714N + e+ ν e, unde e - electron, iar νe - neutrin.

     Pe ce se bazează radiodatarea?

       14C este produs în troposferă și stratosferă inferioară de către  acţiunea radiațiilor cosmice asupra azotului prin reacția:

n + 714N→ 614C + p, unde n – neutron, iar p – proton

     Imediat după se combină cu oxigenul, rezultând CO și CO2, gaze care difuzează în atmosferă, și hidrosferă.

14C + O214CO + O

14CO + OH → 14CO2 + H


     Apoi, acestea sunt preluate de fitoplancton și de plante, urmând a fi folosit în fotosinteză. Acestea, la rândul lor constituie sursa de hrană pentru animale şi om, ingerând astfel 14C. După moartea organismelor, raportul 14C/12C scade deoarece 14C se dezintegrează. La organimele vii acest raport este de 1.25*1012) [3].

Screenshot 2021 01 13 200944

Fig. 1 ciclu carbonului-14 [David K. Right, Accuracy vs. Precision: Understanding Potential Errors from Radiocarbon Dating on African Landscapes]


     Astfel, cu ajutorul timpului de înjumătățire a 14C și a următoarei ecuatii:

Screenshot 2021 01 13 202118

    unde N(t) numărul de atomi de izotopi din timpul t, N0 numărul de atomi de izotopi din momentul 0, iar λ este o constantă, e este numărul lui Euler. Se poate determina cunoscând timpul de înjumătățire:

Screenshot 2021 01 13 202137


     Pergamentele Mării Moarte sunt importante manuscrise religioase descoperite în Deșertul Iudeei în 1946. S-a măsurat activitate de dezintegrare a 14C și s-a obținut valoarea de 10.8 dezintegrări/min/g 14C. Știind că valoarea activității de dezintegrare inițială este de 13.6 dezintegrări/min/g, aflați din ce an datează pergamentele (2019).

Screenshot 2021 01 13 201006

Fig. 2. Manuscrisele Mării Moarte [http://www.land-of-the-bible.com/The_Dead_Sea_Scrolls]

     Din datele problemei, se observă că N(t) =10.8, iar N0 =13.6

     Știind că λ este egal cu 1.21*10-4 ani-1, valoare calculată recent, nu ne rămâne decât să scoatem t din ecuație și obținem:

Screenshot 2021 01 13 201030

2019-1905=114 d.Hr. S-au realizat numeroase datări, iar acestea variază între secolul al II-lea î. Hr. - secolul al II-lea d.Hr. [4].


     Măsurarea 14C se poate realiza cu ajutorul contorul Geiger-Müller pentru detectarea radiațiile ionizante precum alfa, beta și gama, însă, spectrometria de masa a acceleratorului este mai folosită deoarece este o tehnică mai rapidă și cu o acuratețe mai ridicată, măsurând direct raportul 14C/12C [5].

     Scurt istoric1

     14C a fost descoperit în 1940 de către Martin Kamen și Sam Ruben. Metoda datării cu 14C se datorează lui Willard Labby începând cu 1946. Acesta a folosit contorul Geiger-Müller și a realizat că vârsta diferitelor obiecte se poate determina cu ajutorul 14C. Ulterior, a realizat că datarea cu tritiu (3H) poate fi utilizată pentru măsurarea vârstei apelor și a vinurilor. Acesta a fost recompensat în 1960 cu Premiul Nobel pentru Chimie [6].


      Aplicaţii

     Cele mai folosite materiale în radiodatare ar fi: lemnul, combustibilii fosili, textile, oase, foraminifere, cochilii, macrofosile, CO2 din ape, sedimente, sol, piele, papirusuri, hârtie. A adus numeroase contribuții în științe precum: arheologia, antropologie și paleontologie. Exemple concludende ar fi datarea Giulgiului din Torino, obiect care părea că ar fi fost învelit Iisus Hristos după crucificare, s-a dovedit, pe baza radiodatarii că provine din anii 1260-1390, o perioadă mult prea îndepărtată de anii în care a trăit Mântuitorul, sau datarea unor situri precum Catal Huyuk, Stonhenge, mormintele faraonilor, sau a oaselor de mamut din insula Wrangel, unde se crede că a fost locul în care mamuții au trăit cel mai recent, până în jurul anilor 2000-2200 î. Hr. În astronomie, pentru datarea meteoriților căzuți pe planetă, în dendrocronologie pentru aflarea vârstei copacilor, în oceanografie pentru a înțelege mai bine circulația oceanelor, evaluarea sedimentelor, geologie precum erupția vulcanilor, chimia și fizica nucleară, în medicină pentru diagnosticarea unor boli precum diabetul, acromegalia, gută, anemie [7], [8], [9].

Screenshot 2021 01 13 201108

Fig. 5. Negativul Giulgiului din Torino despre care se credea că ar fi fost învelit Hristos după crucificare [cnn.com]

     Concluzionând, datarea cu carbon 14 este o invenție revoluționară, care a adus la elucidarea unor probleme de interes a cercetătorilor.

     Bibliografie:

Student: Cristian Alin CUCU

Secţia Biochimie, Anul III, Facultatea de Biologie, Universitatea din Bucureşti